S-a încheiat tabăra ”Vacanța Prieteniei”, ediția 2024

S-a încheiat tabăra ”Vacanța Prieteniei”, ediția 2024

S-a încheiat tabăra ”Vacanța Prieteniei”, ediția 2024

 

     Tabăra ”Vacanța prieteniei”, ediția 2024, s-a desfășurat în localitatea Altipiani di Arcinazzo (Lazio), fiind organizată de către Parohia Ortodoxă Română din Pescara în colaborare cu Parohiile Vasto, L’Aquila și Rovigo.

     La aceasta tabără au participat 105 de copii și tineri cu vârste între 7 și 18 ani, voluntari și animatori de la mai multe parohii din Episcopia Ortodoxă a Italiei.

Pe parcursul vacanței prieteniei, aceștia au participat la mai multe activități sportiv-recreative, drumeții și orientare  în natură, ateliere de comunicare și gestionare a conflictelor, de prevenție a dependențelor și de prim ajutor, teatru și dansuri populare, atelierul de prescuri și bătut toaca, Sfânta Liturghie și momente de cateheză, toate având ca obiectiv închegarea unor prietenii frumoase și durabile, precum și o mai mare apropiere de Dumnezeu, de spiritualitatea și tradițiile neamului românesc, ai cărui vlăstare sunt.

           O noutate a taberei noastre a fost prezența în mijlocul participanților a Părintelui Protosinghel Nicodim Burcea, de la Mânăstirea “Buna Vestire” din Mirabella  Eclano (AV), care a avut rolul de duhovnic al taberei și a moderat atelierul de duhovnicie și spiritualitate ” Întreabă preotul”, în cadrul căruia a răspuns la întrebările adresate de copii și tineri, îndemnându-i totodată la a fi recunoscători lui Dumnezeu și părinților lor pentru toate binefacerile știute și neștiute  și să aibă curajul a rosti față de cei apropiați cele mai importante cuvinte pentru o relaționare sănătoasă: ”mulțumesc”, ”iartă-mă” și ”te iubesc”.

            Bucuria petrecerii împreună a fost încununată de vizita Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, alături de care au petrecut câteva ore de bucurie, presărate cu dialoguri ziditoare de suflet.

      Pentru toate dăm Slavă lui Dumnezeu și așteptăm să ne putem reîntâlni cu toții la următoarea ediție a Vacanței Prieteniei.