A avut loc adunarea generală a Asociație San Lorenzo dei romeni filiala Pescara

A avut loc adunarea generală a Asociație San Lorenzo dei romeni filiala Pescara

A avut loc adunarea generală a Asociație San Lorenzo dei romeni filiala Pescara

 

 

            Duminică 28 ianuarie 2024 a avut loc adunarea generală a Asociației San Lorenzo dei romeni filiala Pescara.

            În cadrul ședinței ordinare a adunării generale a tuturor membrilor și voluntarilor din cadrul asociației s-au dezbătut:

 

 1.⁠ ⁠Raportul de activitate al asociației: Prezentarea rezultatelor și realizărilor asociației pentru anul 2023

 2.⁠ ⁠Raportul financiar: Prezentarea situației financiare a asociației, inclusiv veniturile, cheltuielile.

 3.⁠ ⁠Aprobarea bugetului: Discutarea și aprobarea bugetului pentru anul 2024

 4.⁠ ⁠Alegeri: Alegerea membrilor consiliului de administrație sau a altor funcții de conducere în cadrul asociației.

 5.⁠ ⁠Modificări ale statutului: Discutarea și aprobarea modificărilor aduse statutului asociației.

 6.⁠ ⁠Proiecte și inițiative: Prezentarea și discutarea proiectelor și inițiativelor propuse de membrii asociației.

 7.⁠ ⁠Probleme și preocupări ale membrilor: Discutarea problemelor și preocupărilor ridicate de membrii asociației, a voluntarilor și identificarea soluțiilor potrivite.

 8.⁠ ⁠Activități și evenimente viitoare: Planificarea și organizarea activităților și evenimentelor viitoare ale asociației.

 9.⁠ ⁠Diverse: Alte subiecte de interes general pentru membrii asociației, cum ar fi informații despre parteneriate, colaborări sau alte oportunități.

            Asociația San Lorenzo dei Romeni filiala Pescara este o asociație social-filantropică, non profit și apolitică, a parohiei Pescara, care a fost înființată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, în anul 2017 și are ca președinte pe doamna Florentina Tarnovanu chef și anteprenor local.

            Asociația „San Lorenzo dei Romeni” filiala Pescara este asociația de caritate a parohiei Pescara, și face parte din asociația mamă, „San Lorenzo dei Romeni” – Italia, din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Aceasta își propune să preia și să dezvolte de la asociația mamă o serie de programe și activități, cu precădere în sectorul social-caritativ, pentru întrajutorarea persoanelor aflate în dificultate, dar și pentru educarea copiilor români în spiritul valorilor credinței ortodoxe.

            Asociația operează, fără scop lucrativ, atât în sectorul de asistență socială și socio-sanitară, cât și în domeniile de binefacere, educație și formare spirituală. Principiile fundamentale de funcționare ale Asociației sunt inspirate din valorile solidarității umane și îți propune să promoveze un concept de educație integrală a omului, a inimii acestuia, omul fiind unic, irepetibil și liber, așa cum Dumnezeu l-a creat, pus în practică printr-o metodă care analizează obiectiv trecutul, dintr-o perspectivă a prezentului, pentru o educație spirituală și socială a viitorului.

Principalele obiective ale Asociației „San Lorenzo dei Romeni” filiala Pescara sunt:

– susținere materială și educațională a familiilor defavorizate;

– ajutorarea copiilor și a familiilor române aflate în dificultate socială;

– susținere materială și morală a bolnavilor și a vârstnicilor care trăiesc în condiții de boală și de abandon;

– integrarea tinerilor, din punct de vedere economic și social, pe piața muncii;

– integrarea membrilor comunității românești în societatea italiană;

– implicarea voluntarilor în proiectele demarate de Asociație;

– promovarea culturii, spiritualității și tradițiilor poporului român.

Mulțumim tuturor voluntarilor, invitaților, sponsorilor și a tuturor participanților!

 

Date de contact asociația San Lorenzo dei romeni filiala Pescara

 

  1. Președinte - Tarnovanu Florentina

 +39 328 434 4028

sanlorenzo.pescara@yahoo.it